înconjurat de munţi, Hong Kong -ul nu a găsit prea mult spaţiu liber pe malul mării, astfel că s-a dezvoltat pe verticală şi a reuşit să aibă cei mai mulţi zgârie-nori (clădiri având peste 100 m înălţime) din lume (2354), de trei ori mai mulţi decât în New York şi de patru ori mai mulţi decât în Tokio.
cu cei 1.000 de km lungime şi cu o suprafaţă totală de 371.000 km , Marea Caspică e cel mai mare lac din lume (cu apă sărată), ţărmurile hong kong post tracking sale fiind împărţite între Rusia, hong kong post tracking Azerbaidjan, Iran, Turkmenistan şi Kazahstan.
în 1943, într-un lan de porumb din Mexic s-a ivit o fisură, apoi au ieşit gaze şi praf; a doua zi de dimineaţă, era deja format un con de 9 metri, din care erau azvârlite pietre şi cenuşă. După un an, conul vulcanului se înălţa la 300 de metri şi deja îngropase sub lavă un întreg sat. Paricutin a fost primul vulcan atent studiat de specialişti chiar din momentul formării hong kong post tracking sale.
numele Mării Caraibilor vine de la cuvântul indian carib, ce însemna persoană, însă el a ajuns să fie preluat sub forma de canibal : canibalismul la această populaţie amerindiană era practicat rar şi doar în legătură cu ritualurile războinice, fapt pe care primii europeni ajunşi în zonă nu l-au înţeles; ei au crezut că toţii indienii erau mâncători de oameni .
în localitatea Brignoles din Franţa a plouat hong kong post tracking în 1973 cu broscuţe; o coloană de aer cu circulaţie rapidă a ridicat sute de amfibieni dintr-o zonă mlăştinoasă şi i-a aruncat hong kong post tracking peste oraşul din Provence.
Muntele Roraima , cel care l-a inspirat pe Sir Conan Doyle să scrie O lume dispărută , e cel mai înalt tepuy ( sălaş al zeilor ) din cei 100 ai întregii lumi, adică un bloc de gresie colosal, ridicat la 2.000 de metri deasupra junglei de la graniţa Venezuelei cu Brazilia şi Guyana.
în apropierea coastelor Trinidadului hong kong post tracking (Marea Caraibilor) există vulcani hong kong post tracking noroioşi subacvatici, a căror pastă fluidă iese de sub valuri şi formează insule, unele dispărând repede, altele devenind casă pentru păsările din zonă.
3000 de recife individuale, 1500 de specii de peşti, 400 de specii de moluşte şi 400 de specii de peşti se leagă de cea mai mare structură de pe Pământ construită de organisme vii: Marea Barieră de Corali din apropierea coastelor Australiei.
aproape hong kong post tracking 90% din populaţia lumii trăieşte în emisfera nordică ; şi tot aici se mai poate vorbi despre superlative demografice – numărul total al locuitorilor Chinei şi ai Indiei este egalat de cel al tuturor locuitorilor din următoarele hong kong post tracking 22 de ţări din topul celor mai populate.
nu Muntele Everest (8.848 m) deţine cea mai mare înălţime din lume, ci Muntele Mauna Kea din Hawaii (10.206 m); primul e cel mai înalt de pe uscat, însă măsurat de la baza sa de pe fundul oceanului, muntele hawaian trece primul în top.
deşi fluviul Orinoco al Americii de Sud este aproape în totalitate navigabil şi accesibil iubitorilor de natură, încă există dubii în ceea ce priveşte adevăratul său izvor şi încă mulţi dintre hong kong post tracking afluenţii săi au rămas neexploraţi, din pricina bazinului fluvial uriaş. În privinţa biodiversităţii, Orinoco hong kong post tracking e un concurent serios al Amazonului.
Munţii Pirinei au foarte puţine lacuri de munte, dar excelează la capitolul cascade, torente ( gaves ) şi izvoare termale. Cea mai mare cascadă din Franţa se află aici şi se numeşte Gavarnie (422 metri).
la 360 de kilometri de ţărmul nord-estic al Braziliei se află Arhipeleagul Fernando do Noronha , un soi de frate geamăn al Insulelor Galapagos, considerat astfel datorită ecosistemului unic şi bogat al celor 21 de insule vulcanice.
peretele de granit al Muntelui Stone din S.U.A.(Georgia) expune cel mai mare basorelief din lume, un memorial înfăţişând trei lideri ai Confederaţiei Statelor Americane din timpul Războiul Civil American; o potecă în trepte, lungă de 2 kilometri, sau telecabinele urcă până pe vârful rotund al acestui munte.
deşi clima Islandei se încadrează în categoria subpolară , totuşi temperaturile medii înregistrate în capitala Reykjavik în decursul iernii sunt în jur de zero grade; surprinzător, pentru Ţara de gheaţă . Verile însă sunt reci (14ºC) şi, de regulă, ploioase.
cea mai înaltă cascadă a lumii, Angel (Venezuela), are aproape un kilometru înălţime şi cade direct în valea adâncă de la baza muntelui, fără a mai trece vreo treaptă de stâncă. Numele ei vine de la pilotul american Jimmie Angel, care a survolat pentru prima dată zona în 1921, cu un avion comercial.
Canionul Colca (4160 m) din Peru, de două ori mai adânc decât Marele Canion al S.U.A., e casa milenară a uneia dintre cele mai mari păsări, condorul. Tot aici însă trăieşte şi colibri gigant, cel mai mare dintre toate speciile.
cei mai bătrâni munţi ai Europei se întind în Scoţia, în aşa-numitele Ţinuturi Muntoase nordice ; vârsta lor aproximativă e de 3000 de milioane de ani. Pe lângă peisajele extraordinare, în care culmile hong kong post tracking înalte întâlnesc fâşii lungi de coaste oceanice, un drum inedit s
No comments:
Post a Comment